Menu Close

Ösztöndíjak

 

 

BURSE ŞCOLARE

2024-2025

 

În perioada 09 septembrie – 03 Octombrie 2024 se pot depune referate/dosare în vederea obținerii de burse școlare. Documentele necesare pentru acordarea burselor se pot depune fizic la biroul directorului adjunct.

 

I.BURSA DE MERIT + BURSA DE REZILIENŢĂ

(1) Bursele de merit se acordă după cum urmează:

  1. a) elevilor din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, cu medii generale pe anul școlar anterior egale sau mai mari de 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
  2. b) elevilor din fiecare clasă a IX-a cu medii de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual egale sau mai mari de 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
  3. c) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, premiul I la etapele naționale ale concursurilor/ competițiilor școlare și extrașcolare, recunoscute de Ministerul Educației, elevilor care au obținut medalia de aur/locul I la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice.

 

(2) Bursele de reziliență se acordă după cum urmează:

  1. a) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut cel puțin media generală 7 în anul școlar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale;
  2. b) elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o, care au obținut cel puțin media de admitere 7 în învățământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere;
  3. c) elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, în anul școlar următor în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior.

(3) Numărul de elevi beneficiari ai bursei de merit acordate pe bază de medie, cumulat cu numărul de elevi beneficiari ai bursei de reziliență, acordată pe bază de medie, este de 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase de gimnaziu și de liceu..

Pot primi bursa de merit și bursă de reziliență doar elevii promovați la toate disciplinele și media 10 la purtare în anul școlar 2023-2024

BURSELE DE MERIT şi cele DE REZILIENŢĂ se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute  conform  prevederilor  art.7 din OME NR. 5518/2024  LA PROPUNEREA DIRIGINTELUI (referat).

Referatul întocmit de prof. diriginte va fi însoțit (pentru elevii propuși pentru bursă de merit şi bursă de rezilienţă) de:

  • copie a certificatului de naștere/carte identitate
  • extras de cont bancar

Pentru anul școlar 2024—2025 cuantumul bursei de merit este 450 lei/luna, pe perioada cursurilor școlare.

Pentru anul școlar 2024—2025 cuantumul bursei de rezilienţă este 300 lei/luna, pe perioada cursurilor școlare.

Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.

 

II.BURSA SOCIALĂ

Se acordă pentru:

  1. Elevi proveniți din familii cu venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozării, din perioada 01.09.2023 – 31.08.2024, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie

Condiții de acordare

venitul net lunar să nu depășească suma de  1182 lei/membru de familie/lună;

Dosarul va cuprinde:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major; Anexa1
  • declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei; Anexa2
  • certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani;
  • actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani;
  • copie certificat căsătorie părinți/sentință de divorț (unde este cazul);
  • sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți
  • certificat de deces,
  • decizia instanței de menținere a stării de arest,
  • raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți;
  • extras de cont bancar
  • acord prelucrare date cu caracter personal Anexa3

 

  1. Elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență

Dosarul va cuprinde:

– cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori  Anexa4

– copie certificat naștere elev

– copie CI părinte/tutore legal

– copie certificat deces părinte/părinți

– hotărâre judecătorească (în cazul în care un părinte a fost decăzut din drepturi)

– documente care atestă instituirea unei măsuri de protecție socială (unde este cazul)

– extras de cont bancar

– acord prelucrare date cu caracter personal Anexa3

Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.

 

  1. Elevi care provin din familii monoparentale

Condiții de acordare

  • venitul mediu net lunar membru/familie supus impozitării, din perioada 01.09.2023 – 31.08.2024 să fie mai mic de un salariu minim pe economie – 2362 lei/membru de familie/lună;

Familie monoparentală – familia formată din persoana singură și copilul/copiii aflat/aflați în întreținere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, și care locuiesc și gospodăresc împreună.

Persoană singură din familia monoparentală – persoana care se află în una dintre următoarele situații:

  1. a) este necăsătorită;
  2. b) este văduvă;
  3. c) este divorțată;
  4. d) al/a cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
  5. e) al/a cărei soț/soție se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. f) al/a cărei soț/soție este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;
  7. g) a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)—e).

 

Dosarul va cuprinde:

– cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori  Anexa5

– declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei; Anexa2

– copie certificat naștere elev

– copie CI părinte/tutore legal

– copie certificat deces părinte

– sentință divorț părinți

– sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți

– certificat de deces,

– decizia instanței de menținere a stării de arest,

– raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți.

– extras de cont bancar

– acord prelucrare date cu caracter personal Anexa3

 

 

  1. Elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului conform anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016.

 

Dosarul va cuprinde:

– cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori Anexa6

– copie certificate naștere/CI elev

– copie CI părinte/tutore legal

– certificat eliberat de medicul specialist (tip A5) şi avizat de medicul de familie /medicul de la cabinetul şcolar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap;

–  extras de cont bancar

– acord prelucrare date cu caracter personal Anexa3

 

Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.

 

Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.

 

Pentru anul școlar 2024—2025 cuantumul bursei sociale este 300 lei/lună și se acordă și în perioada vacanțelor școlare.

 

Nu primesc bursa socială în perioada vacanței de vară:

  1. a) elevii care nu au promovat anul școlar;
  2. b) elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an;
  3. c) absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;
  4. d) elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.

 

 

Bursa socială se poate cumula cu bursa de merit/rezilienţă.

 

Un elev poate beneficia de o singură bursă socială chiar dacă îndeplinește criteriile prevăzute la mai multe litere.

 

 

III.BURSA PENTRU MAMELE MINORE

Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învățământ (reluarea cursurilor de către elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor), care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere.

 

Dosarul va cuprinde:

– cerere a părintelui/reprezentantului legal; Anexa7

– certificat de naștere pentru copilul/copiii aflat/aflați în întreținerea mamei minore.

– extras de cont bancar

– acord prelucrare date cu caracter personal Anexa3

 

Cuantumul minim al bursei pentru mamele minore este 700 lei/lună.

Bursa pentru mame minore se acordă în perioada cursurilor școlare

Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse.

Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.

 

 

IV.BURSA DE EXCELENȚĂ OLIMPICĂ I ȘI II

 

  1. Bursa de excelenţă olimpică I se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II, III sau menţiune ori medalii asimilate acestor distincţii, la olimpiadele şcolare internaţionale, respectiv elevilor care obţin locurile I, II şi III sau menţiune la campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, Jocurile Olimpice de Tineret.

 

Bursele de excelenţă olimpică I se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei.

 

De bursa de excelenţă olimpică I beneficiază şi elevii aflaţi în mobilitate internaţională, pe durata mobilităţii, dar nu mai mult de anul şcolar în care a fost acordată bursa.

 

Prin excepţie, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an şcolar; acest premiu îl primesc inclusiv elevii care beneficiau deja de bursă de excelenţă olimpică I sau II, de bursă de merit sau de bursă de rezilienţă, acordată în baza rezultatelor şcolare din anul anterior;

 

  1. Bursa de excelenţă olimpică II se acordă elevilor de gimnaziu şi liceu care obţin distincţii, respectiv premiile I, II şi III la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei.

 

Bursele de excelenţă olimpică II se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei.

 

Prin excepţie, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an şcolar.; acest premiu îl primesc inclusiv elevii care beneficiau deja de bursă de excelenţă olimpică I sau II, de bursă de merit ori de bursă de rezilienţă, acordată în baza rezultatelor şcolare din anul anterior.

Dosarul va cuprinde:

  • – cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori Anexa8
  • Copie de pe diploma obținută
  • copie a certificatului de naștere/carte identitate
  • extras de cont bancar
  • acord prelucrare date cu caracter personal Anexa3

 

Cererile pot fi depuse în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obţinerii premiului pentru elevii din anii terminali.

 

 

V.BURSA TEHNOLOGICĂ

 

Bursa tehnologică se acordă doar elevilor înmatriculaţi în cadrul specializărilor din învăţământul profesional, inclusiv dual, nivel 3 EQF/CNC.

Elevii declaraţi repetenţi la finalul unui an şcolar nu beneficiază de bursa tehnologică pentru anul de studiu pe care îl repetă.Se exceptează de la prevederile cazurile de repetare a anului şcolar din motive medicale.

În anul şcolar 2024-2025, elevii declaraţi repetenţi în învăţământul liceal, care optează pentru continuarea studiilor în învăţământul profesional, inclusiv dual, beneficiază de bursă tehnologică.

 

Bursa tehnologică nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul şcolar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul şcolar precedent.

Bursa tehnologică se acordă elevilor la propunerea dirigintelui (referat).

Referatul întocmit de prof. diriginte va fi depus la biroul directorului adjunct în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar și va fi însoțit (pentru elevii propuși pentru bursă tehnologică) de:

-copie a certificatului de naștere/carte identitate

-extras de cont bancar

 

Pentru anul școlar 2024—2025 cuantumul bursei tehnologice este 300 lei/luna, pe perioada cursurilor școlare.

 

 

Dispoziţii finale

 

Un elev poate beneficia de o singură bursă de excelenţă olimpică pe an, indiferent de rezultatele obţinute în anul şcolar anterior.

 

Un elev poate beneficia de o singură bursă de merit pe an, indiferent de rezultatele obţinute în anul şcolar anterior, ca medie generală sau rezultate la competiţii.

 

Bursa de excelenţă olimpică I sau II nu se cumulează cu bursa de merit.

 

Bursa socială se poate cumula cu bursa de excelenţă olimpică I sau II/bursa de merit/bursa de rezilienţă şi cu bursa tehnologică.

 

Bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de excelenţă olimpică I sau II/bursa de merit/bursa de rezilienţă şi cu bursa socială.

 

Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse și se acordă până la finalul cursurilor învăţământului obligatoriu, chiar dacă beneficiarele împlinesc 18 ani între timp.

 

Elevii cu cerinţe educaţionale speciale pot beneficia de bursă de excelenţă olimpică I sau II/ merit/rezilienţă/tehnologică/ socială, indiferent dacă beneficiază şi de una dintre măsurile de protecţie specială, aşa cum sunt definite la art. 59 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Bursa de excelenţă, bursa de merit, bursa de rezilienţă sau bursa tehnologică sunt acordate şi sub condiţia ca elevul beneficiar să fie promovat la toate disciplinele şi să fi obţinut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine“ la purtare la finalul anului şcolar anterior.

 

În situaţia în care elevii acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelenţă, bursa de rezilienţă, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă. În cazul în care atingerea sau depăşirea pragului de 10 absenţe este în legătură cu motive medicale, elevul sau părintele/reprezentantul legal al acestuia va prezenta actele pe baza cărora se face motivarea absenţelor, în termen de 7 zile de la reluarea activităţii elevului, în scopul restabilirii dreptului la bursă. În situaţia în care, în funcţie de momentul efectuării plăţii bursei, nu a fost posibilă acordarea bursei în urma motivării absenţelor din luna respectivă, plata acesteia se poate efectua odată cu plata burselor pentru luna următoare.

 

Decizia de suspendare a bursei sociale se aplică de către director, la propunerea comisiei de management al burselor.

 

În cazul declaraţiilor pe propria răspundere, precum şi al restului de documente doveditoare pe care elevii majori sau părinţii/tutorii legali instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori le depun la comisia de management al burselor în vederea acordării diferitelor categorii de burse, nu există obligaţia certificării/autentificării notariale.

 

Rezultatele la olimpiade/competiţii/concursuri/campionate în baza cărora se acordă burse de excelenţă olimpică I şi II şi burse de merit sunt cele obţinute de elevi în anul şcolar anterior, excepţie făcând elevii din ani terminali, care beneficiază de burse şi pentru rezultate obţinute la olimpiade/competiţii/concursuri/campionate derulate în anul şcolar în curs.

 

După expirarea termenului de depunere, părinţii/ reprezentanţii legali pot completa sau corecta dosarele incomplete sau incorecte, la solicitarea comisiei de management al burselor, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitare